”SKINNED”, ANDREEA-LORENA BUȚINCU @SUPRAINFINIT


În fața acestui hibrid propus de Andreea Lorena Buțincu articulat între pictură, instalație și performance suntem provocați să privim mai degrabă către pionierii abstracți, conceptualiști și minimaliști de la mijlocul secolului al XX-lea decât câtre repere proxime, post-moderne și contemporane recente, de după anii 2000. La o primă vedere, limbajul pare al expresioniștilor abstracți. Mai aproape privind, formele sunt fașii din plastic rupte, împăturite sau exfoliate, încompoziții geometrice ori spontane, fixate atent sau prelinse în afara lucrării. Analizând mai atent, e posibilă și ideea ca pasta să fie mesajul întregii povești. Însă, dacă te întrebi „cum sunt realizate lucrarile?”, întrebare care apare firesc după ce e percepută componenta tactilă a materialității, răspunsul e despre o acțiune performativă. Ai în față urmele unor intervenții corporale asupra pânzei, aparent din alt câmp decât cel al picturii. Dar, cu toate acestea, discursul general al Andreei Lorena Buțincu este concentrat în jurul domeniului picturii și al lucrărilor expuse pe un perete.

Lirismul emanat de aparența pur estetică a imaginilor e dejucat permanent de o supradoză de fizicitate, de materialitate. Formele nu sunt pictate, nu sunt intenționate, ci întâmplate semi-dirijat printr-o tehnică de decolaj, numită comun acrylic skin painting. Formele și materialitatea lucrează, se preling, se desfac, se îmbină și după intervenție. Apar ca niște răni sau fante abstracte la capătul unei procesiuni de jupuire, cuvânt derivat din conceptul titlului. Dar e o jupuire obsesiv controlată, atent narată și organizată după regulile unui narcisism auto-devorator. Performance-ule limitat de marginile șasiului și de suprafața pânzei, e între expresivitate și concept, între palpare și abstractizare. Nu e sfâșiată și pânza, ca la Lucio Fontana, ci doar pasta. Nu e color field sau geometric abstraction hiperintelectual ca la Barnett Newman sau ca la Rothko, ci spontanee ale unui proces de dezlipire a fostei picturi. Pictura a propus dimensiuni, tonuri, paste dar, mai departe, contururile, formele, subiectele vizuale sunt obținute non-pictural. Suntem, mai degrabă, într-o proiecție de după Yves Klein sau Eva Hesse și mai puțin în zona de interes a ultimilor tentații neo-figurative, neo-pop sau post-moderniste. Ne aflăm în fața unui construct bine articulat între concepție, intervenție și expresie, punctul de interes culisând permanent de la un mediu la altul.

Față de clasica idee a iluziei adâncimii, perspectiva tradusă prin sensul latin de „a vedea prin”, suntem puși în fața unei formule conceptuale despre o altă adâncime, cea dintre straturi. „A trece printre” - printre peliculele de pastă de pe suprafața pânzei; o adâncime neperceptibilă, dar posibilă. Spațiul nu e reprodus geometric, ci e propus și produs în urma intervenției fizice, e un auto-construct. Finalul vizual e suma urmelor acestor imersiuni printre straturile de acrilic. Percepția nu mai sapă în aparență, ci sapă fizic, palpabil în ceea ce se numește clasic, materia tabloului. Tabloul devine un loc de trecere, corpul își face loc ca o reptilă într-un proces de năpârlire, lăsând în urmă pielea veche, sfâșiată, pășind spre formele unei noi vârste. 

„A săpa în pânza” e expresia furnizată de Adrian Bojenoiu, „a săpa în planeitatea imaginii, ca într-o piele”. Textul curatorial atașat expoziției SKINNED aduce în discuție teorie a lui Adolf Portmann, din ”Animal Forms and Patterns: A Study of the Appearance of Animals” prin care pielea nu doar conturează și conține un subiect, ci devine însuși subiectul aparenței: ”Penele, părul și pielea vertebratelor, cu nervii și mușchii lor, sunt, prin forma și culoarea lor, aparate vizuale, specializate pentru a servi ochiului care le privește. (…) Suprafața, pielea încetează să mai constituie o simplă limită, pentru a se transforma într-un organ special care servește în primul rând și în modurile cele mai diverse la alcătuirea aparenței”.

Față de expoziția ”Dispositions in time and space” din 2014, de la MNAC, în care s-a putut vedea performance-ul ca subiect, în final fiind obținută lucrarea ”The skinned painting” și față de documentarea video a lucrării ”First Steps”, expoziția SKINNED, de la Suprainfinit, propune doar o parte a procesului, finalitatea de după performance-ul nevazut, petrecut în atelier. Astfel, suntem tentați să privim lucrările prezentate drept picturi. Dar pentru a fi mai aproape de intenția inițială trebuie să ținem cont permanent de modul în care au fost obținute aceste imagini. Remodelarea manuală a pastei, lipsa unei intenționalități picturale, definirea unor formule vizuale prin raportarea la mediu și nu la subiectul plastic subliniază tendința de recuperare, mai degrabă, a bătrânei picturi printre mediile și limbajele artei vizuale contemporane actuale. A nu reproduce, a nu reprezenta, a nu recrea sunt elemente ale unui proces vizual prin care abstracția nu e o formulă post-figurativă, așa cum vedem în unele tendințe locale de a non-figura, de a porni de la peisaj și a destrăma expresiv figurația, ci sunt codurile conceptuale ale unei lumi articulate și autonome, a căror finalitate nu e despre a recunoaște ceva iluzoriu, ci despre o formă concretă de auto-cunoaștere. 


 

”SKINNED”, ANDREEA-LORENA BUȚINCU, 19.11.2015 - 15.01.2016, suprainfinit.com