ARANTXA-METRIA: AXIOMA UNEI GEOMETRII SENSIBILE


Punctul nu are masă, nici volum. Prin acest punct îndoielnic pot trece o infinitate de drepte care  susțin un plan, iar o infinitate de planuri vor susține un spațiu. Chiar dacă planul și spațiul apar, chiar dacă prind contur forme și volume palpabile, punctul rămâne fără masă, fără volum. Între aceste coordonate pure și abstracte, de la Pitagora până astazi, omul caută în fel și chip prin știință și artă structuri materiale și sensibile pentru a-și fixa un reper stabil pe fina suprafață flotantă dintre imaginarul subiectiv și realul obiectiv. 

Pe această suprafață indefinită dintre realul obiectiv și cel subiectiv, transparentă și ireperabilă dar necesară, Arantxa Etcheverria propune o falsă geometrie într-un fals tablou, cu o falsă figurație. Mimează și interpretează procesul plastic clasic cu ajutorul unor firologii metalice, desenate, fotografiate sau obiectuale. Majoritatea formulelor încearcă să păstreze un cadru clasic înrămat, de tablou, fără pânză și fără uleiuri. Suprafața de pânză este înlocuită cu convenția proprie a suprafeței interioare a fiecăruia dintre noi, iar desenul și culoarea sunt înlocuite cu ritmuri și paternuri pur abstracte, din materiale mai apropiate de sculptură sau de artă conceptuală.   

Discursul este afectiv într-o cheie elementară, axiomatică. Nu teoretizează, nu narează, nu cercetează o finalitate sau o cauză. Nu se desfășoară în timp. Fixează un moment al subiectului propriu, al identității proprii. Punctul fără masă și fără volum devine concret tocmai în aceste convergențe identitare, variate și variabile, dintre realul obiectiv, exterior și realul subiectiv, senzorial, intern. Arantxa, numele, conține la un nivel primar semnificația de ghimpe, de spin - punctul sensibil al unui unghi ascuțit care se formează între două drepte care tind să se îndepărteze una de alta, să devină paralele. Identitatea punctiformă și ascutiță, fixă,  imprimă în realitatea obiectivă urme și semne ale unei organizări pe cât de proprii, pe atât de comune. 

În același timp, dincolo de exercițiul identitar și de procesul transparent de fixare a propriului pattern în realitatea obiectivă, mai poate fi „citit” și ca un proces de re-cercetare a istoriei artei, descoperind „urme” de Joseph Kosuth, urme de Donald Judd sau de Sol LeWitt. Însă, constructul Traces, în ansamblu, pune laolaltă instrumentele mai multor forme de expresie și medii, de la clasica hârtie sau pânza imprimată, la obiectul de sine stătător, de la sculptura minimalistă, la conceptualism. Suma acestor geometrii particulare delimitează un teritoriu organizat, echilibrat, individuat, însă care nu conține și un anume mesaj, un anume subiect sau sens. Avem privilegiul de a vedea prin lucrări și nu dincolo de ele. 

Arantxa Etcheverria, Traces 

:BARIL, 3.10.2014 - 10.11.2014


< <