DANIEL BALANESCU „Traversare. Eu sunt sistemul” AIURART, 20 mai - 21 iunie


Trecerea prin design textil imprima in vizualitatea lui Balanescu o marca conceptuala si o libertate distincta in mixarea mediilor de lucru. Dezvolta o curiozitate antropo-sociala obsesiva pentru efectul ideologiilor asupra omului, a relatiei individ - masa, fiind afectat in mod direct de traversarea sistemului ideologic comunist si intrarea in sistemul utopic capitalist, astazi locuind la Oxford. Cunoscut inca din anii 2000 pentru desenele sale termosensibile cu portretul colectiv al societatii romanesti de atunci, realizat pe cartele de metrou, Balanescu surprinde efectele societatii asupra comportamentului uman. Conditia humanoidului (runner-ul) privat de continutul social, uman. Elementele de identiate personala sunt omogenizate si risipite in psihodinamica unei mase irationale, mult prea numeroase pentru a mai putea reactiona. Individul se substituie sistemului, omul devine sistem in sine.

Vizualitatea lui Daniel Balanescu poate fi privita ca o gramatica a patternurilor primitiviste reprezentand forme hominide ideoplast, citate din signalectica urbana, cu utilitatea simpla de a directiona, replicate la infinit, acoperind si decorand  suprafata realitatii din jur. Un fel de ecrane care ne locuiesc realitatea si care ne indica ce sa alegem, ce sa facem, o atmosfera de tipul romanului „1984”.

Multiplicarea si serialitatea aseaza fiecare humanoid intr-o metopa, desigur, o metopa urbana cu rol profan, de atentionare - un templu electrificat din semafoare indica directia unei societati globalizate. Vizualitatea lui Balanescu nu paseste in militantism, activism extrem, social-urban ci ramane pe o frecventa a perceptiei estetice, a graficii, a desenului informal, a artei brute. Mai degraba primitivism decat street-art. Intrevezi stilistica de stencil, dar vin mai putin din graffiti si mai mult din design textil. Chiar daca intrevezi scurte accente din gramatica lui Basquiat, propunerea lui Balanescu se poate aseza mai natural in proximitatea antropo-grafiilor lui Paul Neagu. Chiar daca tratarea seriala o recunoastem in pop, suntem mai aproape de un limbaj al tehnicii grafice clasice - forma, dezbracata de orice detaliu si de continut, devenind semn grafic

Conceptual, ne situam intr-un discurs aproape de poezia contemporana, in care subiectul e fragmentat, desprins de limbaj, strain de intimitatea propriei realitati. Intr-o ipostaza a autodicteului, a reprezentarii iratioanle. Omul contemporan devine un alt simbol privat de sens, un semn luminos pe un fundal negru, al unor ideologii indescifrabile.