Începutul unei prietenii „dulce et decorum”

George Anghelescu @H'Art


Introspecția este un instrument necesar societăților golite de orice conținut natural, ghidate către noi comportamente artificiale, consumeriste, automatiste. Individul pastrează legătura cu ultima sa natură, ultima posibil de accesat fără a oferi ceva la schimb, natura umană. Se ascunde, se refugiază pentru a reveni. Se repară singur. Cum? Printr-o cădere. Căderea în realitatea subiectivă, ca ultim refugiu, vital și necesar recuperării. Și nu o recuperare personală, ci socială. Această scurtă introducere se poate transforma într-un diagnostic fără cap și coadă al unei societăți în care conceptul de identitate a fost manipulat și deviat. Poate mai mult decat în cazul societăților, cu o mai mare experiență în depersonalizare sau secularizare, în cazul nostru, alegerea căii sinelui, a interiorului, a devenit un comportament firesc în ultimii 25 de ani. Psihologia maselor a căror indivizi și-au deconectat senzorii de la vecinătate și de la ansamblu degenerează într-o psihoză a maselor și capată un scop imediat autodistructiv. În final, o maiestuoasă odisee interioară, separată, suficientă și magică, blochează și șterge lent istoria și memoria colectivă. 

În această cădere liberă egoul rămâne ultimul subiect fix, singurul cordon între persoana și lume. Identitatea s-ar spulbera dacă egoul nu ar face un efort de Hercule pentru a recupera elementele vitale unei existențe minime. Adâncirea potențează și expandează egoul, iar subiectul confundă realitățile sinestezic, sinele propriu cu sinele universal, subiectivitatea cu obiectivitatea și senzațiile între ele. Aceste suprapuneri amestecate de memorii aduse și dinăuntru, și din exterior prefigurează un cadru benefic trezirii unor atitudini schizofrenice, nevrotice, maniacale. Vorbim despre un acvariu în care identitatea este cercetată afectiv, opus - sexualitatea devine violență pură, cunoașterea devine auto-anihilanta, contactul cu alții devine un accident violent iar comunicarea, un pretext al exprimării furiei. Afară totul e pe dos și contondent, înăuntru totul e flotant, plastic. 

George Anghelescu parcă se conecteză la realități muliple păstrându-și luciditatea. Furia este transmisă genetic, forul interior devenit azil, monologul este dislexic, ideologiile artificiale sunt noi religii, pe icoane apar sfinți consumeriști iar religiile sunt demontate politic. Anghelescu ne transmite foto-copii cu imagistica unui proces de identificare, autochestionându-se și ghidându-se pe toate axele: conștient, senzorial, istoric și mnemonic, ca într-un joc 3D virtual. Virtualizează realitatea, relativizează procesul, digitalizează desenul, aplică rezoluții diferite, codifică senzațiie. 

A SELF ODYSSEY, 2006-2011, oil and acrylic on mixed surface: canvas, paperboard and velvet, installation,  270 x 150 x 70 cm

A SELF ODYSSEY, 2006-2011, oil and acrylic on mixed surface: canvas, paperboard and velvet, installation, 
270 x 150 x 70 cm

Privit în ansamblu, apare o anume constantă în nevoia de a mixa și de a suprapune, de a cerceta fără prejudecăți și superstiții subiectele. În general, creează o senzație de gândire simultană. Regăsim date și informații care aparțin unei conștiințe resetate și reorganizate față de supradoza din ultimii 10 ani cu vizualitate publicitară, fotografică, mass-media. În cele din urmă, obține o materialitate proprie. Rezolvă un nou cod de programare care se poziționează față de întreaga vizualitate produsă în acest moment și de industriile creative, și de artiști.

Conceptual, suntem între două sau mai multe lumi, una cunoscută și altele, post-umaniste, post-apocalipctice. Computerul a fost programat să deseneze ca un om, acum omul învață să deseneze ca un computer. Linia vârfului de creion este linia pointerului unui mouse atașat la ecran. A te cunoaște pe tine însuți prin intermediul antropo-metriei, ba creație a iubirii, ba a maimuței îmbunătățite, devine frustrant și castrator. Afectul amputat dezvoltă un comportament ironic, iar rațiunea, suprastimulată, dezvoltă o percepție critică. Pavarotti depresurizat în cosmos, violența și furia din forul interior, platforma culturală e platforma morții, egoul e un cap de lup construit din triunghiuri Bezier. 

Anghelescu atinge un discurs extrem de articulat. În același timp, pare că emite un conținut furibund și nestatornic pe frecvențe similare cu cele ale primilor care au renunțat la fenomenul fabricat al artei și societății, primii refugiați ai sinelui, din anii 1997-2000. Anghelescu readuce acele rădăcini ale ironiei, ale criticismului, ale negației locale și le ghidează către subiecte și tematici sincronizabile internațional. Acest proces ar trebui numit mai degrabă taumaturgic în loc de terapeutic. Artistul nu se tratează pe sine, ci se tratează prin noi. Procesul introspecției sale se sincronizează cu procesul realizării. Pânza, obiectul, materia, mesajul rămân bunurile de schimb ale unui ego care nu are nimic de pierdut în sine și nimic de câștigat în afara sa. Procesul său de autocunoaștere devine un bun comun, deschis, accesibil oricui, din care se pot hrăni absolut toți, ca dintr-o carcasă (ca cea din Monolyth 1, 2012).

Aceste enunțuri, poate prea lungi pentru o cronică sunt necesare pentru a cadra discuția despre momentul „Dulce et Decorum” în contextul real în care se află artistul. Evenimentul trebuie privit mai degrabă ca un gest de generozitate din partea unei galerii vechi și exigente. Acest debut pune în scenă o prezentare generică a „picturii” lui Anghelescu, un mix de lucrări de diferite anverguri, iar mesajul întregii expoziții ne invită mai degrabă să conștientizăm o formă distinctă de viață. Pentru artist, este o introducere în crowd-ul de consumatori avizați de contemporană și un bullet point îngroșat în cv. Dulce et decorum est. În prezent e dulce, pe viitor sperăm să rămână decorum.

©unrest2014


George AnghelescuDulce et Decorum

@ H'art Gallery

03.10 - 31.10

< <