Activismul tacut al primilor hipioti.

ETHEL&SILVIU BAIAS


Cum o fi sa vrei sa salvezi planeta, sa fii ecologist, intr-o tara izolata de planeta? Sau cum o fi sa aduci o critica sistemului, chiar ascunsa si imbracata in pielea groasa a rinocerului, intr-o era in care nimeni, dar nimeni, nu avea permisiunea sa se exprime liber. Aceste intrebari retorice care ar putea continua fara sfarsit ascund, cu adevarat, un subiect extrem de sensibil - cum reconectezi istoria artei din acei ani cu prezentul? Si, mai acut, cum poti gasi un fir rosu intre cultura si arta unui sistem claustrat si izolat si cultura si arta de dupa 89 si, mai ales, de dupa 2010? Realitatea este ca nu exista nicio coerenta, nu a avut loc o recuperare si nu s-a ingrijit nimeni de aceasta forma de repozitionare a trecutului recent fata de actualitate. Astfel, cand descoperim lucrari, picturi, gravuri, poeme sau filme ale celor care azi au varsta bunicilor, traim mirarea si magia unor nepotei proaspat pasind in viata si mirati ca, cu mult inaintea lor, existau si creau si altii, mult mai puternici.

Cuplul Ethel si Silviu Baias aduce la Aiurart o scurta serie de gravuri „scoase de la naftalina” care nu prezinta nicio urma de molii. Lucrarile vin din ani in care majoritatea cititorilor nostri nici nu se nascusera inca, ani despre care activistii si ecologistii de astazi nu-si pot imagina ca de pe atunci activau si militau si altii pe aceeasi tema. Doar ca, fata de cei de azi, ecologistii din anii 70 ascunsi in Bucuresti, munceau sa epureze mediul ideologic de substante poluante culturale, militau pentru o cultura curata si sanatoasa, incercau sa actioneze si sa instaleze la nivel conceptual o vizualitate moralizatoare si critica, insa fara sa-si pierda calitatile plastice si estetice. Astfel, asistam mai degraba la un exercitiu de depasire a limitelor tehnice de figuratie, cromatica si expresie ale xilogravurii, fiind rastalmacite dupa nevoi vizuale pur estetice. 

Fara calculator, fara internet, fara tenologii noi, fara un public animat si reactiv, cei doi, recunoscuti mai mult pentru ilustratiile povestilor pentru copii, interzisi de dictatura sa expuna international, cuplul Ethel si Silviu Baias reuseste sa suprinda expresiv si plastic simbolurile acelor timpuri. Rinocerul, ca simbol al dictaturii, devine, dupa 89, si simbol al minerilor. Iconografia acestui animal colosal si monolitic descrie un discurs de impact, simplificat, care aminteste vag de tehnica afisului, insa care pastreaza puterea de a transmite o intreaga poveste nu doar prin simbol, ci prin expresivitatea si plasticitatea tratarii simbolului. Ethel Baias prezinta un fel de obsesie asupra rinocerului, analizandu-l si cercetandu-l din toate unghiurile - rinocer cu picioarele in sus, rinocer portret, rinocer taiat, etc. Silviu Baias aduce un discurs vizual deschis, cu conotatii sociale, culturale, cu un spirit militant ecologist care abstractizeaza non-figuratie, perfect delimitate de geometriile si semnele reportajului, a mediilor de diseminare a culturii pop. Limita dintre figurativ si non-figurativ, dintre fixitatea gravurii si fluiditatea picturii sunt depasite de cei doi printr-un interes acut si sensibil asupra expresivitatii vizuale, nu a subiectului sau a mesajului.  

Expozitia ”News Report: Calamity” Ethel si Silviu Baias de la Aiurart face parte din circuitul Bienalei Internationale de Gravura Experimentala, cu tema „Gandirea Ecologica”. 


”News Report: Calamity” Ethel & Silviu Băiaș

4 februarie – 28 martie 2015

IEEB6

<<<