„Fiecare primește ce merită” 

JEDEM DAS SEINE. Gili Mocanu.


courtesy of H'art Gallery

courtesy of H'art Gallery

Un cronicar bolnav de eseistică trece de multe ori pe lângă un anume moment sau un anume subiect de pe suprafața unei pânze, cu adevărat importante pentru artist sau pentru public, de dragul sublimelor legături culturale, literare, filozofice, psihologice din mintea lui. Ipoteza este totuși că o vizualitate convingătoare, originală și autonomă nu are nevoie de cuvinte și traduceri alternative, aduse și suprapuse din afara datelor de pe pânză. Parcurgând ultimele texte dedicate seriei de față se descoperă o supradoză de creativitate în condeie prin care sunt atașate vizualității în cauză cuvinte exotice, chiar de inspirație hollywoodiană - unii preferă godzila, alții preferă alien, comparând lucrările de față cu pielea sfâșiată a creaturii lui Giger.

Cronicarul sau criticul, dincolo de necesara analiză formală, ar trebui să se transforme în simpli promotori, în agenți de PR. În fața unei imagini care îndeplinește toate poftele percepeției nu rămâne de făcut decât un efort de localizare a vizualității într-o anume arie semantică similară pentru a „bate câmpii” cât mai puțin absurd pe seama ei și un efort de poziționare a artistului prin conținutul său cultural în fenomenul local și internațional. În rest, pixurile jos și „ochii larg închiși” la „Jedem das Seine”. 

Titlul a pus cronicarii să înșire un pomelnic de personalități istorice, de branduri comerciale și naziști care au vehiculat acest slogan în diferite rânduri. Indiferent de intenția artistului și de încercările cronicarilor de a da un sens „suum cuique”, raportat la fond, este unul dintre cele trei precepte fundamentale ale dreptului roman: „honeste vivere, neminem laedere, suum cuique tribuere”, a trăi cinstit, a nu vătăma pe nimeni și a da fiecăruia ce-i al său, prin ideea de ce i se cuvine, ce merită, ce îi aparține. Suntem puși într-un cadru în care trebuie să avem setate valorile percepției tocmai la rădăcinile culturii și ale umanității, la fondul primar al ideilor și senzațiilor. 

Dincolo de datele avangardiste, moderniste sau post-moderniste deschise de vizualitatea seriei JDS un factor prezent ne întoarce la începuturile picturii. „Este vorba de un limbaj vizual care s-a răspândit sub formă de dialecte pe jumătate din glob și a dăinuit mai bine de două mii de ani. Este tentant să te întrebi cine a creat și încetățenit acest idiom vizual expresiv și trainic, limbajul luminii și luciului.” Această întrebare îl frământa pe Gombrich încercând să găsească o ordine istorică în apariția acestor „particule elementare” care ofereau imaginii anticilor adâncime, volumetrie, iluzie optică. „Dacă pui alb și negru pe aceeași suprafață și apoi o privești de la distanță, albul pare întotdeauna mai apropiat, iar negrul mai îndepărtat”, Aristotel, „Meteorologica”.

courtesy of H'art Gallery

courtesy of H'art Gallery

Toate aceste „frământări ale luminii”, această percepție „in umbris et eminentia” sau lumen-ul, cum îl numea Pliniu, sunt surprinse în plină manifestare în vizualitatea seriei JDS. Desigur, calitatea artistului nu stă în reproducerea acestui efect la nesfârșit, ci tocmai în aplicarea acestuia într-o formulă conceptualist post-modernistă, cu un aer  contemporan. Seria JDS este un construct obținut aproape în totalitate prin această „moștenire” pe care Gili Mocanu o transformă în limbaj autonom, în formă și conținut - o concurență fluidă între reliefuri și adâncimi care îmbracă poeme, mesaje sau mandale. Lucru care îl face ireperabil și autonom în istoriile artei contemporane românești și internaționale.

La suprafață ies structuri arhetipale, fixe, luminoase, ca niște repere geometrice iar dedesubt, în adâncime, frământări fluide între cuvinte și senzații amestecate într-o materie neagră. Spațiul pictural este gândit aproape ca un teritoriu, artistul își distribuie informația cu o maximă atenție asupra ansamblului. Orice scurta tusă, orice intervenție are un sens, nimic nu rămâne întâmplător sau informal pe aceste hărți interioare. Nu poți citi ușor mesajele scrise pe dos, dar nu sunt complet ascunse și pot fi deslușite: ”Every one is dying, Nobody knows anything, I feel very well”. Poate fi gândul scrijelit al unui încarcerat care și-a regăsit adevărata libertate depășind limita trupului, a minții, a spațiului, eliberat de realitate și percepție. Lucru pe care îl putem conecta fără a divaga cu ”Man is created free, is free, though he be born in chains” a lui Jospeh Beuys. Pe aceeași frecvență a libertății pure sună și unul din mesajele lui John Cage: ”I have nothing to say/ and I am saying it/ and that is poetry/ as I need it”. 

Desigur, Gili Mocanu nu are un conținut activist, ci este vrăjit de proces, de expresie. Însă, în termeni largi, arta lui pare a fi o altă formă de poezie, care a părăsit suprafața foii de hârtie și constrângerile semantice ale cuvântului, materializându-se în altă forma de expresie, dependentă de lumină și formă. Lirica ascunsa din JDS lasă la vedere un fragment de poem în care absurdul a devenit confortabil: ”Everyone is dying, Nobody knows anything, I feel very well”.

courtesy of H'art Gallery

courtesy of H'art Gallery

Această formă de artă nu poate fi reperată și etichetată. Nu există cuvinte și notiuni care ar putea declanșa în mințile noastre un impact mai puternic decat impactul hipnotic, real pe care îl are vizualitatea acestei serii. Imaginile transmit tot ce au de transmis prin ele însele, rămân întipărite pe retină, dar și dincolo, în memoria adâncă. Imagistica pare că se trage din fondul subconștient al existenței, simetrică și organizată geometric, comparabilă cu formele elementare arhetipale, onirice, comune tuturor ființelor cerebrale. 

Distinct de la bun început printre cei din generația de după 2000 migrează de la cuvânt, la formă, la obiect cu o curiozitate neintreruptă, fără a fi programatic - Gili Mocanu emană o atmosferă generală neo-avangardistă, nefixată în conceptualism, așa cum întreaga sa vizualitate nu e nici doar  figurativă, nici doar abstractă. Abordează procesul în termeni „clasici” cu un scop contemporan de auto-explorare, auto-exprimare și auto-cercetare a propriei dimensiuni umane.

©unrest, 21/09/2014


Gili Mocanu, J.D.S., @ H'art Gallery

mai - septembrie, 2014