”...at my most beautiful...”


 
afișleamob.jpg

Mobius încheie anul (2017) cu personala Leei Rasovszky, „I’m at my most beautiful when I’m alone”, curatoriată de Diana Marincu. Voi analiza expoziția ținând cont de prezența unor  elemente mai mult sau mai puțin cunoscute și recontextualizate în această  formulă actuală: desenul, modelajul și design-ul de expoziție. Portretele desenate aparțin cercetărilor inițiale ale Leei, timp în care sunt definite și conturate câteva personaje fictive literare; mulajele reprezintă continuarea temei portretului în volum, într-o tehnică clasică de ceramică pictată; iar design-ul expoziției este atât o marcă de povestire vizuală a Leei, cât și o manieră curatorială. Am nevoie de această disociere (între lucrări și lucrurile design-ului expozițional) pentru a urmări modul în care cadrul curatorial și display-ul expoziției relaționează cu conținutul artistei. Voi folosi termenul expoziție atât cu înțelesurile primite de principiile white-cube-ului, în care cultura curatorială însumează un set de practici în jurul lucrării de artă, cât și cu înțelesurile primite în ultimii 20 de ani de noua poziție instituțională a „discursului” curatorial, care are o poziție neo-critică și auctorială, iar „expoziția” este lucrarea de artă, obiectele folosite, fie artă, fie document, având conținuturi semiologice. 

*
Traseul expoziției este punctat de „celule” sau insule tratate ca instalații. În mijlocul acestor insule, pe socluri, sunt dispuși Lea’s boys; zonele sunt marcate de: globul disco, fereastra, capela, TITS, „diorama” și tabloul kitsch cu cerb. Aceste elemente au diverse funcții în relația cu mulajele, completând, amplificând sau reducând semnificația iconologică a acestora. Micro-instalațiile au o autonomie obținută pe căi scenografice; mesajele scrise pe perete, în spatele instalațiilor, au un rol de personificare și identificare; în plus, „celulele” spațiale sunt tranzitate și conectate cu desene, pe perete. Dintr-un alt unghi, motivele și semnele regăsite în mulaje  relaționează cu cele din „suprafață”, fiind exploatată calitatea dublă iconic-narativă a portretului. Este interesantă necesitatea chipului ca declanșator al unei cercetări mai ample, în arta Leei, finalitatea nefiind condiționată de reprezentare, ci de expresie și interpretare. 

Abundența decorativă și atmosfera scenografică capătă valori supra-comunicative. Diorama este folosită atât ca efect, cât și ca soluție de control/manipulare a spațiului. Oferă adâncime vizuală și „adâncime” semnificativă — dincolo de înțelesurile posibile primite de „teoria lucrurilor”, diorama poate fi privită și din perspectiva simbolică a spațiului „pictural”, de la perspectiva albertienă și pictura ca fereastră, la spațiul ca piramidă vizuală, a lui Bruneleschi; în acest caz, „spațiul” este scos din iluzia suprafeței și simbolizat cu obiecte atașabile sau integrabile în semnificațiile instalațiilor.

Constanța sau repetiția temei „portretului” i-au adus Leei o dexteritate proprie în interpretarea  caracterului, în animarea psihologică sau intelectuală a chipului. Aceste valori care ar plasa modelajele într-o direcție iconică de interpretare a portretului sunt estompate de interfața decorativ-narativă și dizolvate în psiho-biografism. Globul disco, fereastra, tabloul kitsch cu peisaj, confetti și litere-baloane sunt substituienți meta-narativi și hiper-estetizanți. Abundența scenografică fie descentralizează, fie augmentează subiectul, figura devenind un alt element decorativ. Mă întreb cum ar fi arătat expoziția dacă singura intervenție de design din jurul figurilor ar fi fost doar mult text pe pereți? Mult text și câteva modelaje poate ar fi fost o soluție mai eficientă pentru tema solitudinii — față de mult decor, dispus după o logică a similitudinilor și analogiilor estetico-semnificative, mai apropiată de cea a industriilor culturale. 

În cazul acestor instalații-butaforii, lucrarea de artă (privită cu înțelesuri precum autonomie, medium, stil etc) și lucrurile din jur (care „cer” să fie privite tot ca parte din lucrarea de artă) configurează un asamblaj hibrid, în care conținutul vizual este redus la discursivitate și tratat literar. Formele și volumele sunt reduse la condiția reprezentării, de subiecți cu nume și personalitate. Dar desenele și modelajele, ca lucrări de artă și ca obiecte, nu au un rol semiologic și nu sunt post-mediale, ci rămân în sfera exclusiv medială a artei și a conținutului vizual receptat estetic și iconografic.

 ©MobiusGallery

©MobiusGallery

Lea’s boys au nume (Albino, Mr. Vio, Hashimoto ș.a.), sunt recunoscuți, au fani, au diverse întruchipări pe diverse medii. Sunt entități conturate, recurente, dialectice. Clasificarea pe tipologii, „decapitarea” simbolică a genului, conservarea și încadrarea subiecților în psiho-diorame sunt atât acte de identificare, cât și de disociere — la capătul cărora începe reflectarea asupra frumuseții, în deplină solitudine. 

Eseul curatorial atașat are rol de hiper-metaforă. Întreaga expoziția este dirijată către o receptare semiologică, în care atât lucrările mediale (modelajele și desenele), cât și lucrurile au o relație dialectică. Formele și volumele fiind subiecți, Albino vorbește cu globul de oglinzi, Hashimoto își imaginează paradisul, Mr. Vio numără stele. Această poziție pur literară și exterioară poate oferi o adâncime în plus lucrurilor care compun asamblajele. Dar mesajele artistei, la persoana I, sunt suficiente prin dedublare — sunt puntea discursivă între subiectivitatea artistică și psihologia posibilă a modelajelor. Discursul artistic este despre the objectified boy-body, iar cel curatorial este  despre personified objects. În acest cadru, tema solitudinii devine o capcană — „inside me lives Hashimoto”, scrie Lea. „Solitudinea” din această expoziție nu aparține frământărilor socio-patologice ale unui cinic/kynikos postmodern, schizoid. Conținutul este pozitiv, estetic, auto-referențial; mesajele scrise lizibil, cu grijă, și alte detalii subtile (precum stâlpul roz) sau strălucitoare (precum globul de oglinzi) localizează discursul în altă direcție decât cea socială sau critică. 

 

LEA RASOVSZKY.„I AM AT MY MOST BEAUTIFUL WHEN I AM ALONE”. 21 decembrie, 2017 - 17 ianuarie, 2018.