„SITURI”. MIHAI COȘULEȚU @AIURART


Cum transformi un cuvânt într-un limbaj sau cum dezvolți, dintr-un singur semn, o structură autonomă? Acest tip de întrebări apar după citirea pseudo-peisajelor arhitecturale ale lui Mihai Coșulețu din expoziția „Situri”, curatoriată de Simona Vilău, la Aiurart. 

Lucrurile sunt simple, la prima vedere, ca în orice final apocaliptic. În cazul de față, materia e arhitectonică, nu știi dacă e o reprezentare naturalistă a unei foste utopii antice, umane, ori dacă e o creație a unei lumi noi, posibile, a altor ființe. În orice stare fizică s-ar afla, morfologia acestei materii își configurează propriile organizări geometrice și rectangulare, ocupând agresiv orice colț de natură. Aceeași materie e și treaptă, și zid, și acoperiș, probabil și placă tectonică. 

Am putea vorbi despre un joc atent de tușe „cerebrale”, așa cum îl numește curatorul, „artist cerebral”, lucru care scoate la suprafață conotații mai apropiate de un fond obsesiv. Nu vezi tușe pierdute, groase sau subțiri, nimic nu e la întâmplare, nimic nu e liber. În toată această programare și premeditare, în toată această geometrie arhitecturală, în perspectivă simplistpă, izometrică, subiectul își permite să se desfășoare haotic și amalgamat, dar fără să părăseasca teritoriul figurativului, fără să se lase prins de pornirile gestului. Se întrevede o formă de echilibrare vizuală, o împacare continuă între desen și pictură, între linie grafică si pată picturală. Schizofrenie surprinsă și în textul artistului, care vorbește despre un „binom consacrat”, al opozițiilor: „diavol frumos, cancer superb, gratii aerisite, celulă luminoasă”. 

În unele cazuri, ca în „Pământ galben” sau „Cinci trepte”, figurația își pierde din precizie, pare că migrează către o formulă mai liberă, expresivă, dar fără a- și pierde cu totul rațiunea. Materia în sine e geometrizată, monocromiile accentuează austeritatea unor peisaje post-umaniste. Nu sunt orașe, ci urmele unor antichități familiare, suprapopulate și autoconsumate de propriul progres. Un Uruk utopic, o creație monumentală a unui Ghilgameș invizibil, acoperit de propria cetate.

Siturile lui Mihai Coșulețu tind spre o pictură articulată și generată ca un limbaj. Dar tentațiile intelectuale din aceasta serie se pot trage din contextul cotidian al artistului, lucrând ca grafician de carte la editura Humanitas. Un context poate prea tentant, poate prea potrivit. Din această apropiere de carte, percepută și ca obiect, și ca depozitar al cosmogoniilor și apocalipselor, ar fi posibil de tras fire către o atmosferă generală lucidă, conceptualistă. 


14 Octombrie – 21 Ianuarie
Curator: Simona Vilău