PENDING. ROBERT KOTELES @ ANCA POTERAȘU GALLERY


O parte importantă din pictura contemporană timișoreană poate fi citită într-o oarecare relație față de identitatea profesorului Flondor-Străinu. Și trebuie luată în calcul dualitatea acestei identități: cea a anilor ’60, într-o formulă constructivistă și conceptualistă, de pe vremea grupului 111 sau Sigma, și cea a anilor ’80, într-o formulă neo-ortodoxistă, de pe vremea Prologului.  Aceste două momente din istoria artei și din biografia lui Constantin Flondor-Străinu astăzi pot fi privite ca două emisfere ale unui singur corp care locuiesc sub același mental. Iar studenții care au contact cu acest tip de conținut gravitează în jurul unuia dintre poli. Ca un exemplu actual, Noimiștii sunt atrași de polul prologist, iar alții, printre care Sorin Neamțu, mai ales în obiect, și Robert Koteles, sunt atrași de polul conceptualist și constructivist al profesorului. Chiar dacă ambele tabere prezintă mai multe asemănări decât diferențe, semnele concludente care ies la suprafață pe pânzele lor vorbesc în final despre aceste nuanțe de fond. 

În cronica de față ne îndreptăm atenția asupra lui Robert Koteles pe care îl regăsim expus în București într-un mic solo show la galeria Anca Poterașu, intitulat Pending. Abstracția lui Koteles merită o așezare mai atentă față de povestea generală abstracționistă sau non-figurativă care vine din vestul țării. Koteles nu pleacă nici de la natura vizibilă, nelăsându-se purtat de impulsul expresiei, nici nu respectă riguros legile pure ale geometriei. Ci ocupă tocmai o falie între acestea două și instrumentează într-un echilibru propriu, sintetic și cu o acuratețe maniacală și geometria și pictura. Intervenția subiectivă, umană, elementul erorii dispuse în paternuri geometrice. Ocupă întreaga suprafață aparent mecanic si repetitiv ca un pictor robot, dar particularizează fiecare acțiune și însuflețește toate detaliile. 

Robert Koteles termină liceul în ’93, în Timișoara, doi ani la grafică și doi la pictură, iar în ’98 termină facultatea alături de Gyuri Fikl, Cristi Sida, Lili Mercioiu și Dan Toma, ultimii doi fiind colegi de grupă. Rețelele lui Robert Koteles apar într-un moment de desprindere de școală, de grupuri și de nevoia de reprezentare. Pictura a devenit o problemă personală, cu totul raportată la sine, și a căpătat un conținut sintetic și conceptualist, plasat între plastică și design. Mai mult ca un construct psihic decât artistic, imaginea lui Koteles scoate la suprafață simboluri despre căutările și natura căutărilor sale, ca și cum am citi un test Rorscharsch sau un studiu de grafologie. Acuratețea petelor, mania detaliilor, halucinația ansamblului, austeritatea albului prezintă un întreg aparent irațional și spontant care, în fapt, e premeditat și lucid. Toate acestea descriu un comportament mai puțin atras de narare sau de expresie, ci mai mult de natura sintetică introspectă, izolată și auto-suficientă. 

În realitate, Robert Koteles trăiește între Timișoara și Cluj, în orașul său natal, Salonta. Nu își promovează insistent munca, nu este reprezentat de galerii și e mai mult ascuns în căutările și exigențele proprii. Într-un dialog telefonic, vorbindu-ne despre prima lucrare din ’97, când a apărut rețeaua, artistul declară: „În fond, simt lucrarea ca pe un autoportret. Nu e figurație, dar procesul meu de gândire, de separare, de adunare e ca într-un autoportret. Devine un fel de schelet și al lucrării, dar și al meu, al figurii mele interioare. E înregistrarea unui proces. Fiecare linie pe care o trag se intersectează cu centrul creat de un alt pătrat sau un alt triunghi. Cere rațiune, control, devine o treabă foarte monotonă. În timp ce trag liniile văd și la ce viteză sunt trase și cum fiecare centimetru ocupat se apropie de sfârșitul lucrării, dar mai e mult mai mult de făcut”.


ROBERT KOTELES, PENDING 

Curator:  IOANA MANDEAL

15 Mai - 30 Iunie, 2015

< <