„O TĂCERE DIALOGICĂ”. ROBERT KOTELES & ARANTXA ETCHEVERRIA


Context:

La invitația curatorului galeriei Electroputere, Craiova, Adrian Bojenoiu, am avut prilejul de a experimenta într-un context instituțional un dialog mai amplu, articulat poetic-curatorial sub forma unei expoziții compuse din corespondențele formale pe care le-am regăsit la Robert Koteles și  Arantxa Etcheverria. 

Titlul-metaforă semnalează contactul anumitor sinteze și destinații vizuale geometrice și tehnice comune la care cei doi artiști au ajuns în moduri complet diferite - cercetarea formelor și formulelor rectangularității sub diverse materialități, tehnici și discursuri. Intențiile, culturile, convențiile sunt eterogene dar, recontextualizate într-o anumită topologie și cronologie, comunică și intră în noi relații semiologice.   

Expoziția a fost produsul unei cooperări pe mai multe axe, curator-curator, curator-artist și artist-artist, devenind un bun context de participare conceptuală și practică dincolo de subiectivitate și premeditare.

 
 

Titlul expoziției:

„O tăcere dialogică”. Robert Koteles & Arantxa Etcheveria @Galeria ElectroPutere, Craiova

Text de sală:

Vechea tentație de a conecta imaginea la istorie devine redundantă într-un context în care autoritatea cuvântului și a discursului și-a pierdut aderența la realitate. În prezent, dialogul este un comportament mecanicizat, reflex, un domeniu determinat și condiționat de mașina și ecranul Rețelei. Dialogul interior rămâne singura formulă arhaică, ultimul tărâm natural în care omul își poate chestiona umanitatea și totodată artificialitatea - plasându-se într-un plan intermediar, abstract și privat de influența convențiilor culturii vizuale. 

Șocul și suspensia post-tehnologică sunt componentele unei noi forme de muțenie, de interiorizare și salvare. Comunicarea nu poate fi explicită, ci codată, narațiunea își pierde desfășurarea în fața articulărilor sintetice și prescurtate, figurația (sau abstracția) devin reprezentări ale aceleiași naturi consumate ca materie primă, formele universale devinind semne particulare. În acești termeni, analogia prin care mediul este o extensie a omului, iar imaginea produsă un act narcisist, prezentul scoate la suprafață imaginea ca mediu al propriei individuații. Extensia omului devine noua identitate, iar simptomatica auto-reflectării circumscrie noile legi ale unei existențe firești într-un câmp electric. Exercițiul propus - sub forma unui monolog dual între Robert Koteles și Arantxa Etcheverria - poate fi citit ca retorică a unor existențe intermediare între interior și exterior, între materialitate și aparență, între idee și viziune. O tăcere dialogică care imprimă imaginea unei finalități neinteligibile, nereperabile, nediseminabile. 

Duo-ul mut, Koteles și Etchverria, devine o singură entitate și capătă forma unui ghid codat al epurării imaginii lumii prin non-comunicare și interiorizare ca acte de devirusare și salvare. Din două poziții antitetice se poate prefigura chipul unei noi zeități luminiscente, electrificate și insensibile care a devenit depozitarul emoțiilor, memoriilor și acțiunilor umanității.