O altă logică a finalului

Alte produse ale literaturii și jurnalismului de artă, la fel de confuzante precum „lumea artei”, sunt și seriile post-umanism, post-adevăr sau post-istorie. Prefer următoarele poziții și modele de gândire. Peter Sloterdijk se referă la modernitate (de la motorul cu abur, la bomba atomică) ca la o perioadă în care forțele monstrului au fost eliberate. Monstrul reprezintă forța titanică înlănțuită și reprimată de forțele olimpiene. Dacă olimpienii au un chip uman-divin, chipul prezentului prinde formele acestor energii monstruoase, geologice. În acest cadru, imaginea actualității aparține unor reprezentări pre-clasice, mai puțin post-clasice. 

Reducând viziunea aceasta la monștrii noștri, avem o experiență bogată în balauri și zmei. Balaurul este chipul energiilor naturale cu valori entropice ridicate, care nu permite organizarea rațională domestică, iar zmeul este chipul energiilor naturale, umane, supra-naturale și supra-umane, dar de obicei limitate psihic și intelectual; ambele sunt forțe epimeteice, pot fi de obicei oprite cu ajutorul unor inovații tehnice, precum masca invizibilă, sandalele cu aripi, scutul-oglindă (vezi Perseus) și reorganizate în energii cu valori entropice scăzute, care pot fi „arse” ordonat și pot susține avansul psihic și intelectual, cu înțeles prometeic. Această formă de întârziere psiho-intelectuală face totuși posibilă conviețuirea alături de aceste monstruozități.  

Făt-Frumos este o forță atât castratoare (cu înțelesul dat de Freud în interpretarea tăierii capului Meduzei), cât și civilizatoare (cu înțelesul etic tradițional) și are chipul energiei stabilizatoare și avansate. Are puteri și supraputeri cu care decapitează, înlănțuie, ucide și controlează forțele destabilizatoare (sociale, psihice, intelectuale, morale, economice, agricole, naturale etc). Făt-Frumos poate fi înțeles ca formulă antropo-etică-estetică supra-umană facilitator al organizării sociale și al  inovațiilor care reorganizează și reconvertesc „focul” suflat necontrolat de balaur sau scuipat de zmeu în energie domestică. Mult mai aproape de prezent, domesticirea a primit chipul creștinismului, diferența monstruos-civilizat, fiind înnoită cu barbar-creștin. Făt-Frumos e boteza în diverși, dar întruchiparea cea mai populară este a Sfântului Gheorghe. Viața lui Făt-Frumos se încheie după primul război mondial, când este scos din repertoriul povestitorilor. 

În etnografia românească este semnalat faptul că mulți dintre cei care obișnuiau să povestească basme și legende, din zona Bucovinei, revenind de pe frontul primului război mondial, au refuzat să mai practice acest obicei. Cred că aceștia sunt printre primii care au asistat la trezirea balaurului și care au văzut cu ochii lor dimensiunea și capacitatea distructivă a monstrului, chiar dacă acesta era abia la început. S-au oprit din „povestit” și vorbit despre Făt-Frumos, șocul a fost final, Monstrul era concret și manifest, imposibil de controlat, ireversibil. Imaginea acestui monstru tânăr (retrezit apoi în al doilea război mondial și cu totul ridicat pe picioare cu ajutorul energiei atomice) a înlocuit imaginea omului ca imitație a lui Dumnezeu.

Nu suntem undeva „după”, nu suntem nici înapoi, ci conviețuim și cooperăm în sânul acestor forțe manifeste zmeiești. Nu am ieșit din istorie sau din adevăr (sau adevăruri), nu suntem posteriori nouă înșine. Ne găsim într-un context în care este nevoie să ne repoziționăm față de ideea de antropocentrism și față de modul în care articulăm și folosim „resursele” antropo-geo-cosmice necesare pentru a menține imaginea omului în centrul lumii. Un termen mai potrivit ar fi trans-umanism, desemnând transformarea, tranziția, repoziționarea.