„Capete, mâini și variații de tensiune. [Un]Related times and topics”,

VALI CHINCIȘAN@ MNAC, 2017


În eseul de față îmi propun un scurt exercițiu de situare și contextualizare discursivă a unui caz mai puțin promovat în rețeaua instituțională publică, dar activ constant în diverse alte rețele alternative artistice și culturale, începând cu 2003. În această scurtă analiză voi avea drept ghid expoziția „Capete, mâini și variații de tensiune. [Un]Related times and topics”, de la MNAC, 2017, și un dialog recent cu artistul (13.09.2017). Voi încerca să ridic câteva semne de întrebare cu scopul de a configura un cadru general de idei în care ar putea fi situată și valorificată subiectivitatea lui Vali Chincișan, ținând cont de contextul artistic local. Până la deschiderea MNAC, din 2004, perioada de după 1989 este precar documentată și analizată pentru a putea apela astăzi la referințe ajutătoare despre noii artiști apăruți la finalul „tranziției culturale”.

Vali Chincișan este adesea numit „artist vizual” (în rarele și scurtele texte care îl prezintă în limba română). Când sunt dezbătute de către fani și profesioniști, lucrările lui sunt numite new media. Când sunt receptate în legătură cu muzica (VJing) sau cu arhitectura (video mapping) acestea pot fi numite producții care aparțin industriilor culturale. În același timp, în cercurile de apropiați, colaboratori și parteneri de producție se vorbește despre o producție underground. Perspectiva curatorială a solo-ului de la MNAC pune lucrurile într-o direcție care semnalizează faptul că în spatele imaginilor în mișcare, realizate digital, există o școală de pictură și o „necesitate” a picturii (termenul „pictură” este folosit cu înțelesul de principiu artistic de realizare a unei imagini — desen, compoziție, culoare — nu de obiect, pensulație sau suprafață). În acest demers analitic încerc să identific, pe de o parte, rolul social și estetic al lucrării de artă și, pe de altă parte, cadrul ideatic al receptării acestor lucrări. Sunt „tablouri” autonome, sunt picturi animate, există o iconografie anume, sunt producții pur formale sau, de fapt, ar trebui uitate toate aceste repere old and new-media și poate ar trebui urmărite particularitatea și specificitatea subiectivității în funcție de contextul blocului comunist și al sindroamelor artistice locale, indiferent de ideologiile și termenii tehnici ai lumilor artei?

Vali Chincișan este un caz reprezentativ pentru schimbările radicale petrecute la mijlocul primei decade a anilor 2000 de la noi;  mă refer la impactul și influența internetului, a PC-ului, a industriilor culturale (asupra societății, artei și creativității locale) dar și la apariția rețelelor artistice independente, neoficiale, de muzică experimentală. Noile „instituții” ale creativității apărute odată cu dezvoltarea serviciilor de creație, cultura consumistă, emanciparea socio-estetică  sunt câțiva factori influenți în configurarea unor noi tipologii artistice, dar și a unor noi modele de public. Dacă mulți tineri artiști au fost „furați” de lumea advertising-ului sau a mass-media, devenind „funcționari” ai design-ului și entertainment-ului în masă, și dacă alții au refuzat radical contactul cu orice formă de comandă, câțiva au reușit să supraviețuiască pe o poziție intermediară, fără să-și compromită principiile artistice și sinceritatea (iar această nișă este ocupată mai ales de cei care au migrat spre noile tehnologii de producție și reproducere a imaginii, hardware și software). Pe de altă parte, diversificarea tipologiilor artistice și diversificarea audienței sunt elemente care au grăbit transformările din prima decadă a anilor 2000, prin comparație cu anii ’90, când schimbările erau mai lente și existau mult mai puțini actori și jucători și mult mai puține tehnologii noi. [...]


Materialul a fost realizat pentru catalogul dedicat expoziției. Catalogul este în curs de apariție.